Cât a plătit Elena Băsescu pe zi, pentru că a stat într-o rezervă, la Spitalul Universitar

Cât a plătit Elena Băsescu pe zi, pentru că a stat într-o rezervă, la Spitalul Universitar
Publicat: 04/09/2013, 15:08
Actualizat: 19/05/2015, 10:03

Elena Băsescu a plătit 300 de lei pe zi pentru că a vrut să stea într-o rezervă pe durata internării în Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB), unde miercuri, înainte de externare, a fost împărțit un tort jurnaliștilor și celor care erau cu bolnavi la spital.

Suma de 300 de lei pe zi pentru a fi internat într-o rezervă la Spitalul Universitar din Capitală este prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătății, a explicat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al SUUB, doctorul Leonard Grecescu.

„A plătit deja. Este vorba de suma de 300 de lei pe zi. În total a achitat 1.500 de lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SUUB, doctorul Leonard Grecescu.

Acesta a mai explicat că suma a fost percepută în baza legislației medicale.

Elena Băsescu urmează să părărsescă spitalul împreună cu fiica ei, miercuri după ora 15.00.

Cu două ore înainte de externare, în fața Spitalului Univeristar, a fost adus un tort de 70/60 de centimetri, din ciocolată și fructe de pădure, pe care era așezată fundă mare roz din cremă și era scris, tot cu roz, „Sofia – Anais”, numele pe care l-a primit nepoata președintelui. Tortul a fost împărțit junaliștilor și aparținătorilor care se aflau în fața spitalului.

Potrivit ordinului ministrului Sănătății 423/2013, fiecare unitate sanitară poate percepe un tarif pentru internarea pacientului în condiții speciale, ce nu poate depăși însă 300 de lei pe zi.

„Asigurații suportă contravaloarea serviciilor hoteliere (cazare și/sau masă) cu un grad ridicat de confort, peste confortul standard, acordate la cererea acestora. Prin confort standard, în ceea ce privește cazarea, se înțelege salon cu minimum 3 paturi, grup sanitar propriu, cu respectarea normelor igienico-sanitare și fără dotări suplimentare (televizor, radio, telefon, frigider și altele asemenea), iar în ceea ce privește masa, cea acordată la nivelul alocației de hrană stabilite prin acte normative. Contravaloarea serviciilor hoteliere cu grad ridicat de confort se stabilește de fiecare unitate sanitară furnizoare de servicii spitalicești. Pentru unitățile sanitare publice cu paturi contribuția personală a asiguraților pentru aceste servicii este de maxim 300 lei/zi”, se arată în ordin.

Primul copil al Elenei Băsescu și, în același timp, primul nepot al președintelui, a venit pe lume pe 1 septembrie, în ziua în care mama a împlinit un an de căsătorie cu Bogdan Ionescu.

Elena Băsescu a scris pe Facebook, într-o postare de marți, că numele fetiței sale este Sofia Anais Ionescu-Băsescu.

Președintele Traian Băsescu declara, duminică, la ieșirea din Spitalul Universitar, că este bucuros că a primit „nobilul titlu de bunic”, iar nepoțica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă și „deja a supt”.

Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: „Cu mine, sigur. Se vede, că s-a și grăbit să iasă”.

Băsescu a spus că nașterea a fost prematură, copilul fiind așteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operația să aibă loc la acest moment.

O fotografie în care șeful statului apare ținându-și în brațe nepoțica a fost postată, duminică, pe contul de Facebook „Alături de președintele nostru”, la scurt timp după ce Traian Băsescu și-a vizitat fiica, la Spitalul Universitar.

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a președintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...